vineri, 28 noiembrie 2008

Expozitie de antichitati si anticariat - de Ziua Nationala

Expoziţia de antichităţi organizată în luna noiembrie la liceul nostru a fost, în opinia mea, nu doar o expoziţie de vechituri, ci şi un prilej de a promova cultura şi aprecierea unor lucruri vechi (unele chiar foarte vechi) pe care sunt convins că fiecare, găsindu-le prin cine ştie ce colţuri neexplorate ale podului, la bunica, sau chiar luându-le din locul de cinste ocupat în casă, a simţit un fior al unor timpuri apuse, în care oamenii şi locurile erau altfel decât le ştim. Am fost surprins văzând comorile pe care colegii mei, chiar unii pe care îi cunoşteam de dinainte, le-au adus de acasă. Pe lângă o ocazie destul de rară de a aprecia colecţiile unor alţi pasionaţi de antichităţi, această expoziţie a fost şi o întâlnire a unor oameni minunaţi, cu care am avut plăcerea de a conversa, şi de-asemeni o primă acţiune la nivel concret al Clubului de Istorie al liceului, dintre care să sperăm că vom vedea cât mai multe şi cât mai curând.

O altă activitate organizată cu ocazia zilei naţionale a fost şi concursul de eseuri cu temă patriotică. La desemnarea câştigătorilor, am fost profund impresionat de cuvintele aşternute pe hârtie ale unora din colegii mei, şi sunt convins că şi ceilalţi participanţi, dar şi spectatorii, şi-au adus aminte, ce înseamnă cu adevărat să fii român!

Răzvan-Mihail Enciu
clasa a VIII-a